Despre noi

Suntem profesioniștii care prin disciplină, etică și expertiză ghidăm investitorii către prosperitate și confort financiar. Preocuparea noastră, a comunității administratorilor de fonduri de investiții, este de a fi mereu o sursă valoroasă de date și analize, oferind transparență pe piață și creând o bază solidă pentru dezvoltarea economică a României.

Vrem să fim garantul unei administrări responsabile și bine informate a banilor, acționând ca o veritabilă busolă pentru investitori.

Prin dezvoltarea proiectului Economisește Inteligent și implicarea în programe de educație financiară ajutăm românii să înțeleagă beneficiile investițiilor în fonduri, oferind acces la informații de calitate și suport continuu.

Suntem o organizație profesională independentă, neguvernamentală, care include 23 de societăți de administrare a investițiilor (SAI-uri) și administratori de investiții alternative (AFIA) ce administrează peste 94 fonduri deschise de investiții și 36 fonduri de investiții alternative.

Promovăm practicile responsabile în investiții și asigurăm reprezentarea profesionistă în fața autorităților, susținând deopotrivă interesele membrilor și ale investitorilor.

Valorile care ne unesc:

PROFESIONALISM

Profesionalismul este piatra de temelie a membrilor Asociația Administratorilor de Fonduri din România - AAF. Este vorba despre expertiza, angajamentul față de excelență și integritatea fiecăruia, manifestate în fiecare aspect al activității noastre.

Profesionalismul nostru se reflectă și în dedicarea continuă a membrilor asociației - managerii de fonduri - pentru a oferi cele mai bune soluții și servicii financiare pentru investitori. În acest fel, urmărim să fim mereu un ghid de încredere în lumea fondurilor de investiții.

INTEGRITATE

Integritatea este esențială pentru a menține și a construi încrederea oamenilor în industria fondurilor de investiții. Ne protejăm investitorii și ne asigurăm că toate deciziile sunt luate în interesul lor, pentru a contribui la creșterea independenței lor financiare și la atingerea obiectivelor financiare personale.

Ne asigurăm de corectitudinea, onestitatea și transparența acțiunilor noastre, indiferent că este vorba de investitori, de membrii comunității profesionale sau de alți jucători de pe piața de capital.

EDUCAȚIE

Prin educație, Asociația Administratorilor de Fonduri din România își asumă responsabilitatea de a ghida investitorii, oferindu-le cunoștințele necesare pentru a lua decizii informate în ceea ce privește investițiile. Ea contribuie la creșterea accesului la informare și la incluziunea financiară, fiind un pilon fundamental pentru dezvoltarea sustenabilă a industriei și pentru sprijinirea investitorilor.

ÎNCREDERE

Încrederea este rezultatul sinergiei dintre profesionalismul și integritatea membrilor comunității administratorilor de fonduri de investiții din România. În toate acțiunile și deciziile noastre punem pe primul loc interesele investitorilor noștri.

Apelând la profesioniștii din industria fondurilor de investiții, membri în comunitatea AAF, investitorii pot fi siguri că banii lor sunt gestionați de experți care iau decizii informate și bine fundamentate, prin care urmăresc maximizarea randamentelor investițiilor, precum și o gestionare eficientă a riscurilor aferente acestora.

Încurajăm schimbul de bune practici, intermediind interacțiunea cu asociații și organizații europene sau din alte țări, pentru a îmbunătăți constant serviciile și produsele oferite de administratorii de fonduri și pentru creșterea pieței fondurilor de investiții din România.

DISCIPLINA

Disciplina este fundamentul pe care se bazează toate activitățile și deciziile comunității administratorilor de fonduri de investiții. Avem reguli și standarde profesionale de înaltă calitate și procese riguroase. Disciplina este o valoare pe care vrem să o transmitem românilor, pentru ca aceștia, investind pe termen lung, să aibă un comportament financiar care să le asigure siguranța și prosperitatea personală.

AAF este un pilon central al pieței de investiții din România - toate eforturile noastre se reflectă în educarea investitorilor, creșterea gradului de încredere în fondurile de investiții și de participare activă în investiții, susținând dezvoltarea sănătoasă și sustenabilă a pieței românești.

Noutăți

Rămâi la curent cu cele mai recente perspective din domeniul financiar și al investițiilor