Bursă. Care au fost cele mai performante fonduri de acţiuni în 2024. Randamente de la 14% pentru Raiffeisen România Dividend la 19% în cazul BT Technology

Cele mai performante zece fonduri au depăşit inflaţia şi randamentul indicelui BET şi doar patru au avut creşteri peste BET-TR.
Cele 24 de fonduri deschise au ajuns la 127.941 de investitori şi 5,6 mld. lei active nete după subscrieri de 1,28 mld. lei.
Cele mai performante zece fonduri deschise locale de acţiuni au livrat în 2024 randamente cuprinse între 14,07% cum este cazul Raiffeisen Romania Dividend şi 19,21% pentru BT Technology, conform datelor agregate de ZF de la Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).
Spre comparaţie, indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti şi indicele administratorilor de fonduri BET-BK au avut un randament de 8,8%, în timp ce indicele dividendelor BET-TR a crescut cu 16,2%.
În acelaşi timp, inflaţia a fost anul trecut de 5,1%, arată datele INS.
Se poate remarca astfel că toate cele zece fonduri au depăşit rata inflaţiei şi randamentele BET şi BET-BK şi doar primele patru au depăşit randamentul cu tot cu dividende, ceea ce arată că în România dividendele contribuie semnificativ la randamentul investiţiilor.