Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării în site, accepți modul în care folosim aceste informaţii.

Comunicate de presa

În 2019, industria de asset management a atins cel mai înalt nivel al activelor din ultimii zece ani

Dezbatere BVB-AAF:

În 2019, industria de asset management a atins cel mai înalt nivel al activelor din ultimii zece ani

București, 12 februarie 2020: Creșterea numărului total de investitori, revenirea interesului în fondurile de acțiuni și de obligațiuni și evoluția pozitivă a activelor nete în anul care s-a încheiat, sunt câteva dintre principalele concluzii ale dezbaterii organizate de BVB București și Asociația Administratorilor de Fonduri din România despre modul cum au valorificat administratorii de fonduri cea mai bună performanță a pieței din ultimii zece ani.

”Industria de fonduri deschise de investiții este un barometru foarte important în ceea ce privește participarea populației la piața de capital. Bursa de Valori București împreună cu Asociația Administratorilor de Fonduri și Asociația Brokerilor depunem eforturi comune pentru a impulsiona populația să investească în piața de capital atât direct cât și indirect prin fonduri de investiții. Scopul nostru este ca accesul la instrumentele pieței de capital să fie unul facil dar ne dorim ca și obligațiile pe care investitorii le au, în urma investițiilor pe piața de capital să fie ușor de onorat și aici mă refer la implementarea unui sistem mult simplificat de plată a taxelor”, a declarat, în deschiderea evenimentului Adrian Tănase, CEO-ul Bursei de Valori București.

Membrii Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) gestionează, în prezent active care la finalul anului trecut au depășit 48,4 miliarde lei, dintre care 24,9 miliarde lei sunt în zona fondurilor deschise de investiții, 1,59 miliarde lei în zona fondurilor închise de investiții, iar diferența de 21,9 miliarde lei reprezintă activele celor cinci S.I.F.-uri și ale Fondului Proprietatea.

”Am încheiat anul 2019 cu rezultate foarte bune care ar putea să mulțumească orice investitor. Vorbim de rezultate pozitive atât în ceea ce privește intrările de bani în fonduri cât și dacă ne referim la rezultatele investiționale, respectiv, câștigurile aduse investitorilor. 2019 a fost anul în care s-a înregistrat o schimbare de trend, a fost anul în care s-a trecut de la ieșirile nete de fonduri din 2018 la intrări nete. 2019 a adus o creștere importantă și în ceea ce privește numărul investitorilor care a ajuns la 344.495 la finele lui decembrie” a declarat Jan Pricop, director executiv al AAF.

Datele AAF arată că la finalul lui 2019, numărul investitorilor în fonduri deschise locale de investiții era cu 12,2% mai mare decât în decembrie 2018, creșterea în trimestrul IV 2019 față de trimestrul anterior fiind 6,2%. Activele nete FDI au crescut cu 15,5% la finalul lui 2019 față de anul anterior, în principal pe fonduri de obligațiuni și instrumente cu venit fix iar subscrierile nete au redevenit pozitive începând de la jumătatea anului trecut. Intrări importante de bani au înregistrat și fondurile diversificate precum și cele de acțiuni.

Reprezentantul AAF a adăugat că, de altfel, ”activele industriei de asset management au înregistrat constant creșteri în ultimii zece ani, cu excepția anului 2018 când în piață s-a înregistrat o mică corecție. ”Activele care se regăsesc aproape în mod egal în fonduri deschise, respectiv, fonduri închise de investiții sunt aproape de 50 de miliarde de lei și cred că vom atinge acest prag în curând”.

Rezultatul pozitiv anunțat de oficialii BVB și AAF a fost confirmat de participanții la dezbatere, reprezentanții celor cinci administratori de investiții invitați explicând pe rând că piața locală de acțiuni a înregistrat o performanță foarte bună după episodul de scădere înregistrată la finalul anului 2018.

Mihai Nichișoiu, director general Vanguard Asset Management a analizat performanța de anul trecut a pieței de capital  românești dintr-o perspectivă de țară, motiv pentru care consideră cu atât mai remarcabile rezultatele de anul trecut. ”În 2019,  într-un top internațional al burselor de acțiuni, România a ocupat locul 3, după Grecia și Rusia. În câte alte domenii reușim să fim, ca țară, în top 3? După sport și IT, România a făcut performanță, anul trecut, cu Bursa”, a explicat acesta.

Managerii de investiții prezenți la dezbatere au schițat propria radiografie a pieței pentru anul care s-a încheiat, au explicat motivele care au influențat piața de capital pe parcursul anului și au detaliat cum văd evoluția în acest an și care sunt principalele provocări în 2020.

”În 2019, a existat un cumul de factori interni și externi care au favorizat performanța foarte bună a pieței. Dintre factorii interni, putem evidenția distribuțiile ridicate de dividende, rezultatele financiare pozitive afișate de principalele companii listate în cursul anului, precum și decizia furnizorului de indici FTSE Russell de a promova piața locală la statutul de piață emergentă ”, a explicat Robert Burlan, Head of Investment Raiffeisen Asset Management diferența dintre așteptările precaute de la începutul lui 2019 și performanța de la final.

”Anul trecut a fost foarte bun, piața locală de acțiuni a înregistrat o performanță foarte bună după o perioadă de scădere. Pe fondul acestei scăderi, la începutul anului trecut am încercat să poziționăm portofoliul mai precaut dar cu toate acestea nu ne-am confruntat cu ieșire masive din piață, ceea ce arată că investitorii noștri sunt destul de maturi”, a spus Loredana Lungu, manager de fond ERSTE Asset Management.

Comportamentul investitorilor a fost, în opinia lui Horia Gustă, director general Certinvest, una dintre marile surprize ale anului trecut pentru piața de asset management. ”O analiză a Certinvest a arătat că, în ultimii zece ani, orice scădere de randamente sau scăderea indicilor bursieri  erau urmate, la finalul unei perioade scurte, de ieșiri nete din zona fondurilor cu expunere pe acțiuni. La finalul lunii ianuarie 2019, după o lună și jumătate de tubulențe, am constatat că erau mai mulți investitori iar banii mai mulți. Aceasta înseamnă că mai mulți investitori au pus în aplicare principiul conform căruia atunci când bursele scad e bine să cumperi mai ieftin”, a explicat directorul general Certinvest.

”Soluţiile de investire în fondurile de investiţii sunt cât se poate de variate: fonduri cu profil de risc de la foarte defensiv până la foarte agresiv. Investirea în fonduri este una accesibilă, ca orice produs bancar, suma necesară este de cele mai multe ori de ordinul a 100- 200 de lei şi, de asemenea, aşa cum arată cifrele trecute, investiţia în fonduri se dovedeşte a fi una profitabilă pentru investitori pe termen mediu şi lung”, a explicat Robert Burlan, Head of Investment Raiffeisen Asset Management. În opinia sa, costul de oportunitate al nevalorificării sumelor deținute de populație în conturi curente (cca 104 miliarde lei la finalul anului 2019) a fost de aprox. 1 miliard de euro anul trecut, ținând cont de randamentele oferite de fondurile de instrumente cu venit fix.

 Așteptări și provocări pentru 2020

”După creșterile importante din 2019 este normal să privim cu un optimism rezervat anul 2020.  Este foarte probabil ca România să înregistreze un an cu o creștere economică bună dar România este o țară cu o inflație ridicată ceea ce înseamnă că piața de acțiuni ar trebui să crească. Bursa este una din opțiunile pe care le au oamenii pentru a se proteja de inflație”, a declarat Alexandru Combei, director de investiții BRD Asset Management.  Pentru oficialul BRD Asset Management, una din principalele provocări ale anului în curs ar fi o volatilitate mai scăzută pe care să o ofere investitorilor.

Lichiditatea zilnică foarte scăzută și diversificarea pieței locale sunt principalele provocări pentru anul în curs, consideră Loredana Lungu, manager de fond ERSTE Asset Management. ”Un investitor de retail ar trebui să se uite la performanța unui fond de acțiuni nu pe 1 sau 2 ani, ci pe o perioadă de minim 5 ani, poate, zece ani”, a adăugat aceasta.

Mediul economic rămâne unul pe creștere și ar trebui să se reflecte și în rezultatele financiare ale companiilor listate pentru anul curent. După performanța extraordinara de anul trecut, suntem moderat pozitivi în așteptări, a explicat  Robert Burlan,  Head of Investment Raiffeisen Asset Management.

Așteptările Certinvest sunt legate de potențiali emitenți la Bursa de Valori, a adăugat Horia Gustă. ”În 2019, au fost 17 emitenți de obligațiuni noi astfel că poate vine momentul și pentru emitenții de acțiuni mai mari. Avem așteptări și în urma demersului comun BVB-AAF de a încerca să modifice structura de impozitare în sensul diminuării impozitului și a posibilității reținerii la sursă. O altă așteptare majoră este cea care vizează familiarizarea investitorului român cu investițiile românești și acțiunile românești în detrimentul celor internaționale”, a explicat directorul general Certinvest.

”Principala provocare în opinia noastră este simplificarea accesului investitorilor la piață. Investiția în acțiuni, în fonduri de acțiuni trebuie să fie simplă, să fie online, să fie la fel de simplă ca o aplicație tip Google Maps”, a explicat Mihai Nichișoiu, director general Vanguard Asset Management.

 

Despre AAF:

Asociația Administratorilor de Fonduri (A.A.F.) este organizația profesională independentă neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de plasament Colectiv (O.P.C) din România care reunește 19 societăți de administrare a investițiilor (S.A.I.), care administrează 78 de fonduri deschise de  investiții (O.P.C.V.M.) și 26 fonduri închise de investiții (A.O.P.C.), 4 Societăți de Investiții Financiare (S.I.F), Fondul Proprietatea și 4 bănci depozitare.